Cap. II – Ucenic la mănăstire (partea a II-a)

Nevoinţe ascetice

Nevoinţele la răbdare, rugăciune, studiu şi trudă, pe care le făcea în mănăstire, nu monk, calugarmulţumeau definitiv sufletul tânărului atlet al lui Hristos, care iubea pustia. Pustia Sarovului, pe o întindere de multe verste” în jurul mănăstirii, este acoperită de o pădure deasă. Câţiva părinţi, urmând exemplul vechilor asceţi şi primilor întemeietori ai mănăstirii, plecaseră din mănăstire şi acolo în pustie, ascunşi de privirile oamenilor, se dedicau mai cu luare aminte îndatoririlor lor duhovniceşti. Cu binecuvântarea egumenului Pahomie se instalaseră în diferite ţinuturi, nu departe unul de altul, fiecare cu ucenicul său. Aceştia erau fostul egumen Nazarie, ieromonahul Dorotei şi schimonahul Marcu. Văzând aceste exemple, Prohor dorea cu înflăcărare mai multă nevoinţă. Sufletul său înclina spre izolare. A luat deci binecuvântare de la bătrânul losif să meargă în orele lui libere în pădure. Acolo, într-un loc tainic, a ridicat o colibă, unde singur cu desăvârşire se dedica rugăciunii. „Dacă nu poţi mereu să te afli în singurătate şi în tăcere, deoarece trăieşti în mănăstire, spunea mai târziu stareţul, trebuie însă ca timpul tău liber să-l dedici isihiei şi tăcerii! Şi Domnul, pentru această puţină străduinţă, nu va întârzia să-ţi ofere din abundenţă mila Sa.” Acest canon, care-i va inspira mai târziu şi pe alţi monahi, îl împlinea acum Sfântul în coliba lui de pustnic. Priveliştea minunatei naturi, în combinaţie cu desăvârşita singurătate şi rugăciune, îl înălţau către Dumnezeu şi îl uneau şi mai profund cu El, prin sentimentul omniprezenţei Sale. Cineva, care a trăit mai târziu foarte aproape de el, povesteşte că părintele Serafim împlinea canonul pe care i-l dăduse îngerul marelui Pahomie, de temelie pentru monahismul de obşte: Trisaghionul, Tatăl nostru, Doamne miluieşte, Slavă… şi acum…, Veniţi să ne închinăm…, Miluieşte-mă, Dumnezeule…, Cred întru unul Dumnezeu…, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (de o sută de ori), Cuvine-se cu adevărat… şi dezlegările de la sfârşitul slujbei. Acestea alcătuiau o rugăciune.

Trebuia însă să se facă douăsprezece rugăciuni pe zi şi douăsprezece pe noapte, după numărul ceasurilor orarului zilnic. Prohor a învăţat acest canon de la bătrânul lui, Iosif, şi l-a pus în practică de la intrarea sa în mănăstire. Aici însă, în coliba lui, în mijlocul naturii, singur cu Dumnezeu, se deda cu şi mai multă intensitate şi cucernicie nevoinţei rugăciunii. Prin rugăciune, unea cumpătarea cu postul. Miercurea şi vinerea nu mânca nimic. In zilele celelalte, numai o singură dată. Cine nu se bucura să vadă asemenea nevoinţă la un ucenic monah, şi desigur, atât de tânăr cu vârsta! Toţi nutreau iubire şi respect pentru acest ascet neobişnuit. Prohor însă nu era singurul nevoitor între începători. Existau şi alţi tineri, printre care şi un ucenic de douăzeci de ani, Vasile. Obârşia lui era din oraşul Temnikov, din părinţi simpli. Venise la mănăstire în anul 1787 şi se predase în întregime egumenului Pahomie, de la începutul vieţii sale monahale, tăindu-şi orice voie proprie. Egumenul fusese surprins de ascultarea desăvârşită a lui Vasile, şi de aceea îl şi înconjura mereu cu deosebită blândeţe. Vasile, la tunderea sa în monahism, a primit numele Nifon. Când părintele Serafim se afla în ultimii ani ai vieţii sale, părintele Nifon era egumen al mănăstirii Sarov. Ca Vasile existau şi alţii, care se luptau în taină cu patimile lor, dar ascundeau virtutea aceasta, ca să evite slava oamenilor. Pe Prohor însă îl urmăreau părinţii cei mai mari din mănăstire. Nevoinţele sale erau atât de continue şi uimitoare, încât cu greu putea să le ascundă. Egumenul Pahomie şi părintele losif nu numai că îl iubeau ca pe copilul lor, dar îi arătau şi încredere. Deseori, desigur, îl prezentau ca pe o pildă pentru cei mai puţin sârguincioşi. „Fericitul egumen Pahomie şi iconomul losif, zicea mai târziu stareţul, aceşti oameni sfinţi, mă iubeau ca pe sufletul lor, nu-mi ascundeau nimic şi se îngrijeau de orice lucru care mi-ar fi fost de folos.”.

Arătarea Maicii Domnului în anul 1780

Prohor s-a îmbolnăvit grav. Trupul i se umflase şi era ţintuit pe un pat tare, nemişcat. serafimMedic nu exista şi de aceea nu se putea face diagnosticarea. Bănuiau însă, din semnele exterioare, că e vorba de ascită. Boala a ţinut trei ani. în total, bolnavul a stat şase luni la pat şi plângea cu lacrimi amare. Niciodată însă n-a scos vreo cârteală din gura lui. Se predase cu trup şi suflet voii lui Dumnezeu şi se ruga continuu. în perioada aceasta s-a manifestat intens dragostea, compătimirea şi respectul tuturor pentru Prohor. Bătrânul său, losif, îl slujea ca un ucenic, dar şi egumenul Pahomie şi stareţul Isaia arătau un interes deosebit. Acest interes al egumenului şi al marilor stareţi pentru tânărul ucenic a devenit pricină a unui interes general al fraţilor mai mari către cei mai mici. Mai târziu, Prohor îşi va exprima prin cuvinte şi fapte recunoştinţa faţă de egumen. Din ultimele evoluţii ale bolii au început să se teamă pentru viaţa lui.- Frate Prohor, a zis egumenul, propun să chemăm un doctor sau să-ţi facem recoltare de sânge. – Părinte, a răspuns bolnavul, m-am predat în mâinile adevăratului doctor al sufletelor şi al trupurilor, Domnului nostru lisus Hristos, şi neprihănitei Maicii Sale. Dacă iubirea voastră o îngăduie, daţi-mi mie, sărmanului, leacurile cereşti, adică împărtăşirea cu Sfintele Taine. , Stareţul losif a împlinit dorinţa lui şi a făcut priveghere toată noaptea. La Sfânta Liturghie, fraţii s-au rugat cu căldură pentru bolnav, care, după ce s-a spovedit, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine în chilia lui. în clipa aceea, înaintea sa a apărut Maica Domnului în lumină neînserată, împreună cu apostolii Petru şi Ioan. întorcându-şi faţa către Ioan i 1-a arătat cu degetul pe Prohor şi i-a zis: – Acesta este din neamul nostru. Apoi s-a atins cu mâna dreaptă de capul lui şi îndată tot lichidul care se adunase în corpul său a început să iasă printr-o gaură, care s-a ivit în partea dreaptă. într-un interval scurt de timp s-a vindecat definitiv. Pe partea dreaptă, acolo pe unde ieşise lichidul, a rămas pentru totdeauna o aluniţă. Fraţii din mănăstire au fost nedumeriţi de rapiditatea cu care s-a însănătoşit după rugăciunea obştească şi Sfânta împărtăşire. N-au aflat nimic despre vizita Maicii Domnului. în tot cazul, Prohor s-a folosit mult de la boală. S-a întărit înlăuntrul lui credinţa, nădejdea şi dragostea către Dumnezeu, precum de asemenea legăturile şi recunoştinţa faţă de fraţi. în perioada aceea, în locul în care se găsea chilia lui Prohor, a început să se zidească un spital pentru bolnavi şi bătrâni. Şi lângă acesta, o biserică pe două nivele: jos purtând hramul Sfinţilor făcători de minuni Zosima şi Savatie de Solovăţ, iar sus – în cinstea Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Pentru a face faţă cheltuielilor, i-au încredinţat lui Prohor desfăşurarea unor chete în diferite ţinuturi. Ucenicul, mişcat de recunoştinţă pentru tămăduirea lui şi de dragoste pentru bolnavi, a preluat datorită ascultării, cu bunăvoinţă, lucrarea migăloasă a chetei. S-a dus în oraşele cele mai apropiate şi a trecut şi prin Kursk, locul său de baştină, unde a fost înştiinţat de moartea mamei sale. A plâns mult la mormântul ei şi s-a rugat cu căldură pentru odihna sufletului său. De la fratele său Alexie a primit o sumă importantă pentru ridicarea bisericii. Misiunea lui s-a încheiat. Se întoarce la mănăstire şi lucrează cu râvnă la biserica spitalului, afierosită Sfinţilor Zosima şi Savatie. îndemânatic la tâmplărie, construieşte singur din lemn de chiparos Sfânta Masă, care a fost sfinţită pe 17 august 1786 şi care se păstrează până astăzi în locul ei. Părintele Serafim s-a împărtăşit cu Sfintele Taine în această biserică până la sfârşitul vieţii sale. A tăcut aceasta întru pomenirea minunatei sale tămăduiri, care s-a petrecut exact în acel loc.

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s