Învățătură către monahul începător

După sfatul ori influenţa altora sau în orice alt chip ai venit tu în această mănăstire, nu te monahmâhni, este o cercetare dumnezeiască. De vei păzi cele ce-ţi voi spune ţie, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce sunt în jurul tău şi pentru care te îngrijeşti. Proorocul zice: „N-am văzut pe cel drept părăsit, nici sămânţa lui cerând pâine” (Ps. 36, 25). Trăind în mănăstirea aceasta, să păzeşti poruncile, stând în biserică să fii atent la toate slujbele şi să cunoşti toată rânduiala bisericii, adică cele 7 Laude bisericeşti – să le înveţi, să le ţii minte. Dacă te afli în chilie şi nu ai „rucodelie” (lucru de mână), atunci citeşte din cărţile sfinte, mai ales din Psaltire. Străduieşte-te să repeţi de mai multe ori un verset ca să ţii minte totul. Dacă te cheamă la ascultare, du-te şi spune şi rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. În rugăciune adună-ţi mintea şi o uneşte cu sufletul. La început o zi, două şi chiar mai mult, fa această rugăciune numai cu mintea, fiind atent la fiecare cuvânt în parte. Iar mai târziu, când va încălzi Domnul inima ta cu căldura harului Său şi o va uni întru tine cu însăşi suflarea ta într-un duh, atunci rugăciunea aceasta va curge în fiinţa ta fără încetare şi va fi totdeauna cu tine, îndulcindu-te şi hrănindu-te. Aceasta este însăşi acea prezicere a proorocului Isaia:„ Căci rana cea de la Tine le este lor vindecare” (Isaia 26, 19). Iar dacă vei stăpâni întru sine această hrană sufletească, adică necontenita grăire cu însuşi Domnul, atunci pentru ce să mai umbli prin chilia fratelui, chiar dacă ai fi chemat de careva dintre ei? Adevăr îţi spun că această grăire deşartă este şi lenevire. Căci dacă nu te înţelegi pe tine însuţi, oare vei putea înţelege despre ce să înveţi şi pe alţii? Taci, taci necontenit şi pomeneşte totdeauna prezenţa lui Dumnezeu şi numele Lui. Nu te duce la nimeni să stai de vorbă, dar păzeşte-te în toate chipurile să nu judeci pe cei care stau de vorbă mult şi râd. Fii în acest caz surd şi mut şi lasă să treacă toate pe lângă urechile tale. Poţi să iei exemplu pe Ştefan cel Nou (Minei, 20 noiembrie), care avea rugăciune neîncetată, obiceiul blând, gura tăcută, inima smerită, duhul umilit, trupul şi sufletul curat, fecioria neprihănită, sărăcia adevărată şi neagoniseala pustnicească, ascultarea fără cârtire, supunere vrednică, lucrul cu răbdare şi cu osteneală şi cu râvnă. Şezând la masă, nu te uita şi nu judeca cine şi cât mănâncă, ci ia aminte la sine, hrănindu-ţi sufletul cu rugăciunea. La prânz mănâncă, iar la cină înfrânează-te. În fiecare noapte să dormi neapărat patru ceasuri; dacă eşti obosit, sleit de puteri, poţi să dormi puţin ziua. Aceasta s-o ţii neschimbată până la sfârşitul vieţii, căci îţi este necesară pentru liniştea capului tău. Şi eu am ţinut din tinereţe această cale. Nu ne rugăm întotdeauna lui Dumnezeu pentru odihna noastră sufletească. Dacă te vei păzi pe tine aşa, atunci nu vei fi mâhnit, ci sănătos şi vesel. îţi spun adevărat că dacă te vei purta aşa, atunci vei rămâne în mănăstire până la sfârşitul vieţii tale. Smereşte-te şi Domnul îţi va ajuta să scoţi la lumină dreptatea ta şi judecata ta ca lumina ta peste oameni (cf. Matei 5,16).

vinieta

Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Învățătură către monahul începător

  1. anca spune:

    Evanghelia dupa Matei, capitolul 5, verset 16:

    „16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.”
    sursa: http://www.dervent.ro/biblia.php

    nu asta inseamna (cf. Matei 5, 16)?

    mie mi se pare total nepotrivit ce scrie aici: „Smereşte-te şi Domnul îţi va ajuta să scoţi la lumină dreptatea ta şi judecata ta ca lumina ta peste oameni”

    poate nu inteleg eu, pentru ca-s prea obosita? dar totusi…
    cand aveti timp si daca aveti timp ma lamuriti si pe mine?
    multumesc

    • Admin spune:

      Pari oarecum contrariată, insă nu ai de ce. Aparent, cele două citate sunt în contradicție, primul vine în completarea celui de-al doilea. Fără smerenie, faptele noastre sunt seci. Ele încearcă să se înalțe, iar noi încercăm să ne înălțăm prin ele. Deși sunt bune, mândria le otrăvește și nimeni (nici Dumnezeu, nici aproapele și nici măcar noi înșine) nu are folos din ele, ba dimpotrivă.

      Imaginează-ți numai cum e să stai lângă un om foarte mandru, lăudăros. Simți un adevărat discomfort, ești chiar intrigat. Însă, lângă un om smerit, ce nu-și atribuie vreun merit, ba chiar este recunoscător, și care vede în toate doar mila lui Dumnezeu (el fiind o simpla unealtă) e o adevărată plăcere. Când vezi mărturia fără cuvinte (doar prin fapte) a unui creștin adevărat, gândul ți se îndreaptă automat și spre Acela pe care el Il slujește. Dacă o simpla slugă (caci asta suntem) este așa minunată, oare cum este Stăpânul?

      „Lumina” semnifică, în opinia mea, lumina smereniei și a învățăturilor creștine. Această lumină îi face pe cei care o observă în și la ceilalți, să Îl slăvească pe Dumnezeu. Sf. Ap. Pavel spune că „smerenia trebuie să fie podoaba tuturor”.

      Iar un alt aspect la care merită meditat este faptul ca Iisus nu a mustrat niciun alt păcat cum a mustrat mândria, care zăcea în farisei, cei care considerau niște „lumini” pentru poporul ales.

      „…căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine, se va înăța (Luca 18; 14)

      Ceea ce am scris reprezintă doar părerea mea. Dacă îți dorești un răspuns mai profund, „caută și vei afla”!
      Te mai așteptăm!🙂

      • anca spune:

        @ Admin

        am inteles ce mi-ati explicat despre smerenie.
        Atunci inseamna ca textul la care fac eu referire: ” Smereşte-te şi Domnul îţi va ajuta să scoţi la lumină dreptatea ta şi judecata ta ca lumina ta peste oameni”, are o greseala de scriere si ar trebui sa fie scris: „Smereşte-te şi Domnul îţi va ajuta să scoţi la lumină dreptatea ta şi judecata ta va lumina peste oameni”. Si completarea mai este ca dreptatea ta este Dreptatea lui Dumnezeu de fapt, iar judecata ta, este Judecata lui Dumnezeu, care vor Lumina peste oameni. Deci nu e vorba de lumina omului, ci Lumina lui Dumnezeu si Judecata lui Dumnezeu, care vin de la Dumnezeu, ca urmare a acumularii Harului, urmare a Smereniei.
        Am dreptate?

        • Admin spune:

          Eu asa zic.
          Insa nu cred că este vreo greșeală de scriere. Mi se pare unul și același lucru. Sensul nu se modifică, dacă analizați și recitiți cele două citate.😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s