Despre frica de Dumnezeu

Omul care a luat asupra sa de bunăvoie însărcinarea cea grea de a străbate calea cea preotstrâmtă a păzirii inimii, trebuie, înainte de toate, să aibă frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, în mintea lui trebuie să fie necontenit întipărite aceste cuvinte prooroceşti: „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucu raţi Lui cu cutremur” (Ps. 2, 11). El trebuie să străbată această cale cu cea mai mare luare aminte şi cu respect faţă de tot ce este sfânt, iar nu cu nepăsare. Altfel trebuie să se teamă, ca nu cumva să atragă asupra lui acea hotărâre dumnezeiască: „Blestemat este omul care face lucrul Domnului cu nebăgare de seamă” (Ieremia 48, 10). De aceea este de trebuinţă aici cucernicia chibzuită, căci mare şi întins este acest noian de nepătruns, inima, cu gândurile şi poftele ei, pe care trebuie s-o curăţim cu multă băgare de seamă: „Acolo sunt jivini, cărora nu este număr, adică multe gânduri deşarte, strâmbe şi necurate, seminţe ale duhurilor rele”. În scurt grăind, înfăţişările fricii de Dumnezeu sunt două: dacă vrei să faci răul, atunci teme-te de Domnul şi nu-l face. Iar dacă vrei să faci binele, atunci teme-te de Domnul şi săvârșește-l.

vinieta

Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s