Cap. V – Întoarcerea la mănăstire (partea a III-a)

Poveţe date monahilor

Pe monahii care îl vizitau îi povăţuia să ţină canoanele monahale şi să participe nelipsit lapovete sfintele slujbe. În biserică să se afle în priveghere şi să aibă ochii închişi. Să-i deschidă numai când îi cuprinde trândăvia şi somnul şi să-i îndrepte asupra vreunei icoane sau a unei lumânări aprinse.

Trebuie, zicea, să vedem viaţa noastră ca pe o lumânare aprinsă. Ceara este credinţa noastră, fitilul nădejdea, iar flacăra este dragostea care le uneşte pe toate. Când ceara este de calitate rea, răspândeşte miros urât. La fel se întâmplă şi cu păcătosul. îndreptându-ne atenţia asupra unei lumânări aprinse vom avea înainte începutul, continuarea şi sfârşitul vieţii noastre. Deoarece, precum se topeşte ceara, aşa se împuţinează în fiecare clipă viaţa noastră şi ne apropiem de sfârşit. Acest gând va micşora risipirea minţii din biserică şi va mări dogoarea rugăciunii şi a păzirii sfintelor porunci, încât viaţa noastră să se asemene cu o lumânare din ceară curată.

Stareţul se străduia de asemenea să le aprindă râvna pentru neîntrerupta rugăciune a minţii. Îi sfătuia iarăşi să nu slăbească ascultarea, ci să lucreze cu bunăvoire. Să nu mănânce înainte de ora stabilită, să meargă mereu la trapeză, chiar dacă nu vor să mănânce, încât fraţii să nu se scandalizeze de absenţa lor.

La masă să stea cu evlavie şi frică de Dumnezeu şi să mănânce cu recunoştinţă orice le este pus înainte.

Fără o pricină serioasă să nu iasă de pe poarta mănăstirii. Îi învăţa de asemenea să păşească statornic şi să nu părăsească drumul vieţii monahale şi

să se păzească de voia proprie, întrucât urmările ei sunt inimaginabile şi catastrofale.

Să îndure orice ispită cu răbdare, pentru mântuirea sufletului lor, şi să păstreze pacea lăuntrică, căci Dumnezeu sălăşluieşte numai în locaşurile păcii: „Că s-a făcut în Ierusalim locul Lui şi locaşul Lui în Sion” (Psalmi 75, 2).

Poveţe date celor din lume

După ce Sfântul a deschis chilia sa monahilor, curând a început să primească şi mireni, la rugăminţile venite din partea lor. Acum viaţa lui capătă un caracter nou, didactic. De aici înainte nu se va ruga numai pentru creştini, ci îi va şi învăţa şi călăuzi. Îi primea pe toţi cu bunăvoinţă. Dădea fiecăruia binecuvântarea sa şi o povaţă scurtă, potrivită cu nevoia lui duhovnicească. Chilia sa era deschisă de la Sfânta Liturghie de dimineaţă şi până la ora opt seara. Peste ilic purta o mică mantie. Când se împărtăşea, purta epitrahilul şi mânecuţele – semnele preoţiei sale. Îi primea cu deosebită bucurie pe vizitatorii care arătau pocăinţă sinceră şi râvnă pentru viaţa creştină. După discuţie le spunea să-şi plece capul, atingea de el epitrahilul şi îi punea să citească împreună cu el următoarea rugăciune de pocăinţă:

„Am păcătuit, Doamne, sufleteşte şi trupeşte, cu lucrul, cu cuvântul, cu cugetul şi cu gândul şi cu toate simţurile mele: vederea, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, cu voie sau fără de voie.”

Apoi citea rugăciunea de iertare. La ultimele cuvinte îl binecuvânta pe credincios după orânduirea preoţească.

Cei ce primeau iertarea păcatelor simţeau uşurarea conştiinţei şi mare bucurie.

Stareţul îi ungea pe frunte în semnul crucii cu ulei din candela care ardea în faţa icoanei. Dacă era dimineaţă, îi dădea credinciosului să bea aghiasmă. Îi dăruia de asemenea o bucăţică de pâine binecuvântată.

Apoi îl îmbrăţişa pe credincios şi îi zicea, în orice anotimp, „Hristos a înviat!”.

La urmă, îl punea să se închine la icoana Maicii Domnului sau la crucea pe care o purta la piept. Uneori îi trimitea pe credincioşi la biserică pentru a se ruga înaintea icoanei Adormirii Maicii Domnului sau a Izvorului Tămăduirii. Dacă cel venit nu avea nevoie de învăţătură osebită, atunci Sfântul îi dădea poveţele creştine obişnuite, îndeosebi îi sfătuia pe credincioşi să aibă mereu în minte pomenirea lui Dumnezeu şi, de aceea, să cheme neîntrerupt numele sfânt repetând rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

La acesta, zicea, trebuie să se afle toată atenţia şi toată mintea ta. Oriunde te-ai afla, orice ai face, trebuie să rosteşti neîntrerupt cu buzele şi cu inima dumnezeiescul nume. Astfel vei găsi odihnă, vei ajunge la curăţia sufletului şi trupului, Se va sălăşlui înlăuntrul tău Duhul Sfânt, izvorul tuturor bunătăţilor, Care te va duce la sfinţenie.

Deseori, părintele Serafim dădea şi următoarea povaţă:

Să trăiţi în cuminţenie. Fecioara care-şi păzeşte fecioria datorită iubirii lui Hristos se face părtaşă cu îngerii şi este mireasa Iui Hristos. Hristos este mirele ei,  care o conduce în palatele cereşti. Fiecare suflet poate să fie feciorelnic. însă când rămâne în păcat, seamănă cu leneşa cea trândavă, cu un cadavru viu.

Mulţi îi spuneau Sfântului că se roagă puţin ori deloc, cu justificarea că nu ştiu carte sau că nu au timp. Acestora, stareţul le stabilea următorul tip de rugăciune: „Imediat ce vă treziţi, să staţi în faţa sfintelor icoane şi să spuneţi de trei ori „Tatăl nostru”, de trei ori „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară” şi o dată „Crezul”, în vremea lucrului vostru, oriunde aţi lucra, să ziceţi încet rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul”. Dacă lângă voi lucrează şi alţii, atunci să spuneţi în gând doar „Doamne miluieşte”. Această rugăciune să se facă până la masa de prânz.

După masa de prânz să vă rugaţi cu voce înceată următoarele: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul”. Această rugăciune să o continuaţi până seara. Dacă cineva e singur, să zică: „Doamne Iisuse Hristoase, prin mijlocirile Preastîntei Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

La urmă, înainte de a adormi, să repetaţi rugăciunea de dimineaţă, adică de trei ori „Tatăl nostru”, de trei ori „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară” şi o dată „Crezul”. Apoi să faceţi semnul crucii şi să vă odihniţi. Urmând acest mic canon de rugăciune, continuă părintele Serafim, puteţi ajunge la măsura desăvârşirii creştine.

Aceste trei rugăciuni alcătuiesc temelia vieţii creştine. Pe prima ne-a dat-o însuşi Domnul şi este modelul tuturor rugăciunilor. A doua ne-a fost adusă din cer de arhanghel, când a salutat-o pe Maica Domnului, iar a treia conţine pe scurt toate dogmele mântuitoare ale credinţei.

Dacă cineva nu poate face cum trebuie acest mic canon, îl poate face în timpul lucrului, pe drum sau chiar în pat, aducându-şi aminte de cuvintele: „Oricine va chema numele Domnului se va mântui” (Romani 10, 13). Iarăşi, cine dispune de timp mai mult decât cel necesar pentru canon şi ştie carte, să adauge şi alte rugăciuni şi lecturi, de pildă texte din Evanghelie sau din Epistolele Apostolilor, canoane, psalmi, imne acatiste şi altele. Citindu-le, să-I mulţumească Domnului cu multă smerenie, pentru că a găsit vreme să-I aducă această jertfă. Urmând o asemenea cale, creştinul poate dobândi încet-încet virtuţile”. Preţioasele poveţe ale Sfântului alternau deseori şi cu manifestări harismatice uimitoare.

vinieta

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s