Despre îngrijirea de suflet

Omul, în privinţa vieţii lui trupeşti, este asemenea unei lumânări care arde: după cumpreot lumânarea trebuie să se consume, tot aşa omul trebuie să moară. Sufletul însă e nemuritor. De aceea şi purtarea lui de grijă trebuie să fie mai mult pentru suflet decât pentru trup. Despre aceasta şi Evanghelia spune: „Ce va folosi omul de va dobândi toată lumea, dar îşi va pierde sufletul său?” (Marcu 8, 36). Sfântul Vasile cel Mare, Grigorie Bogoslovul, Ioan Gură de Aur, Chirii al Alexandriei, Ambrozie al Mediolanului şi alţi mulţi Sfinţi Părinţi, din tinereţe şi până la adânci bătrâneţi au fost feciorelnici şi aşa au murit, în deplină curăţie. Toată viaţa lor a fost îndreptată numai pentru îngrijirea de suflet, şi nu pentru trup. Aşa şi noi trebuie să punem toată sârguinţa pentru suflet, iar trupul numai întru atâta să-l întărim, ca să poată ajuta la lucrarea faptelor bune ce întăresc sufletul. Iar dacă vom şi istovi cu neînţelepţie şi în chip samavolnic trupul nostru în aşa fel, încât să se facă neputincios şi sufletul, atunci o asemenea jignire va fi fără judecată, chiar dacă acest lucru s-ar face pentru dobândirea virtuţii. Iar dacă Domnul va binevoi ca omul să fie încercat şi în trupul său cu boală, atunci tot El îi va da şi puterea răbdării. Şi aşa trebuie să lăsăm ca boala să nu fie pricinuită de noi înşine, ci să fie venită cu slobozenia şi judecata lui Dumnezeu.

vinieta

Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s