Cap. VI – Pustia din apropiere (partea a III-a)

Puterea învăţăturii

Părintele Serafim avea minte luminoasă, memorie bună, inimă deschisă către toţi, voinţărugaciune neclintită şi activitate neostenită. Însă ceea ce-l distingea era felul dulce de a vorbi. Cuvintele lui erau atât de puternice, încât îl cutremurau pe cel ce le asculta.

Tot ce spunea era plin de duhul smereniei, înflăcăra inima, ridica de pe ochi un voal nevăzut, inunda mintea cu lumină duhovnicească, conducea la metanie şi la schimbare hotărâtoare.

Fără voie supunea inima şi voinţa convorbitorului, şi-l umplea de pace şi linişte. Ca şi faptele, la fel şi cuvintele Sfântului aveau la bază Noul Testament, textele Părinţilor şi pildele din Vieţile Sfinţilor. De aceea aveau deosebită putere şi dădeau rezultate minunate. Pentru curăţia duhului său fusese înzestrat cu harisma înainte-vederii. Unora le dădea povaţa potrivită, înainte de a auzi problema lor. Pentru a nu descoperi tuturor harismele lui, ţinea unele reguli, pe care le-a adunat în învăţătura lui: „Despre păzirea trăirilor personale”.

„Nu trebuie, zicea, să-ţi deschizi inima către celălalt fără a fi nevoie. Între mii de oameni, poate că ai să găseşti doar unul singur care să poată păstra taina ta.

Când noi înşine n-o ţinem înlăuntrul nostru, cum putem nădăjdui că o vor ţine ceilalţi? Cu omul necultivat trebuie să discute cineva despre lucruri materiale. Însă cu omul duhovnicesc trebuie să discute despre cele cereşti. Câţi s-au umplut de înţelepciune duhovnicească îl judecă pe seamănul lor după Sfânta Scriptură. Sunt atenţi dacă vorbele lui vin în acord cu voinţa lui Dumnezeu şi din asta trag concluziile.

Când te întâlneşti cu cei din lume, nu vorbi despre cele duhovniceşti, îndeosebi când nu au dispoziţie să le asculte.

În cazul acesta să aplici învăţătura Sfântului Dionisie Areopagitul: «Păzeşte comoara ta cu prudenţă şi evlavie în adâncurile sufletului de lumea nesfinţită. Păzeşte-o aşa cum ai primit-o. Nu e corect, după cum spune Domnul, să arunci porcilor mărgăritarele strălucitoare». De aceea să te străduieşti în tot chipul să ascunzi în tine comoara harului, altfel o vei pierde şi n-o vei mai găsi. Însă când nevoia o cere sau când harisma se descoperă prin faptă, atunci trebuie să acţionezi cu smerenie spre slava lui Dumnezeu.”

Iubire deosebită şi respect nutrea pentru Sfinţii Ierarhi, care au fost râvnitori ai credinţei ortodoxe, precum papa Klimis de la Roma, loan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Atanasie al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Ciprului, Ambrozie al Mediolanului şi alţii. Pe toţi aceştia îi numea stâlpi ai Bisericii şi folosea viaţa şi nevoinţele lor ca pilde de credinţă nezdruncinată. Îi învăţa încă pe creştini să rămână statornici în adevărul dogmelor creştine, şi aducea ca exemplu pe Sfântul Marcu al Efesului, apărătorul neclintit al credinţei ortodoxe la Sinodul de la Florenţa. Deseori vorbea despre esenţa ortodoxiei şi nevoia de a o apăra de eretici. Afirma că numai aceasta conţine adevărul credinţei lui Hristos cu deplinătate şi claritate. Îi plăcea de asemenea să vorbească despre ierarhii ruşi Petru, Alexie, Iov, Filip, Dimitrie de Rostov, Ştefan din Permsk şi alţii şi să pună viaţa lor ca pe un canon pe calea mântuirii. Cunoştea foarte bine Vieţile Sfinţilor, aşa cum sunt descrise în Sinaxar, precum şi învăţătura multor părinţi ai Bisericii. Pomenea din memorie texte întregi şi îi sfătuia pe credincioşi să imite vieţile lor şi să pună în practică învăţătura lor.

Caracteristici deosebite ale cuvintelor şi comportării sale erau iubirea şi smerenia.

Oricine s-ar fi apropiat de el, vreun sărac zdrenţăros sau vreun bogat bine îmbrăcat, orişice nevoi pe care le-ar fi avut, în orice stare duhovnicească s-ar fi aflat, Sfântul îl îmbrăţişa cu dragoste, îi punea metanie până la pământ, îi dădea binecuvântare şi îi săruta mâna, chiar şi acelor persoane nepreoţite.

Pe nimeni nu rănea cu cuvinte dure şi severe. Nimănui nu-i impunea povară grea, cu toate că el ridica crucea lui Hristos cu toate suferinţele ei.

Cercetarea lui era liniştită şi se făcea cu smerenie şi iubire. Prin povaţa lui se străduia să trezească vocea conştiinţei. Deseori îi arăta credinciosului calea mântuirii în aşa fel încât să nu priceapă că Sfântul vorbea despre el. Fostul nevoitor al tăcerii oferea acum învăţătură intensă, cuvânt puternic, aducător de roade. De pe buzele lui izvora „apa vieţii” pentru tot omul.

vinieta

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s