Cap. VI – Pustia din apropiere (partea a IV-a)

Ţarul Alexandru Itar

Faţă de persoanele înalte care îl vizitau, stareţul se purta cu cinstea cuvenită.

Arătându-le decoraţiile pe care le purtau la piept, le spunea că acestea trebuie să le aducă aminte de datoria pe care o au, încât să sacrifice totul, chiar propria viaţă dacă e nevoie, pentru binele Bisericii şi al patriei.

Mai mult, le recomanda să fie cu luare aminte la Biserica Ortodoxă, care se balansa primejdios din pricina diferitelor erezii. In anul 1825, cu Sfântul Serafim avea contacte personale ţarul Alexandru I. Acesta probabil se amestecase în uciderea tatălui său, Pavel I. Cutremurat de evenimentul acesta, 1-a vizitat pe Sfânt în chilia lui. După vreme îndelungată de discuţie cu el, a plecat la Taganrog prin Marea Azov. Acolo, unii spun că a murit, iar alţii că a trăit ca pustnic în păduri şi a devenit cunoscut în regiune cu numele Feodor (Teodor) Kusmiţ. La această a doua variantă contribuie faptul că după moartea lui s-au găsit în coliba sa de lemn câteva obiecte personale ce-i aparţineau, care aveau pe ele iniţiala ţarului Alexandru. Caracteristic este şi următorul eveniment: când bolşevicii au deschis chivoturile ţarilor, aflate în biserica Petru şi Pavel din Petersburg, pe al său l-au găsit gol. Totuşi, lucrul aceasta rămâne un mister. Printre oficialii care au trecut pe la chilia stareţului ca să primească binecuvântarea lui, s-a numărat şi marele prinţ Mihail Pavlovici.

Generalul în rezervă

În ultimii ani ai vieţii Sfântului Serafim, nenumăraţi credincioşi alergau să ia binecuvântarea lui.

În fiecare zi treceau pe la chilia lui două mii şi ceva de oameni.Sfântul nu-i privea cu plictiseală. Găsea timp să vorbească cu toţi. Vorbea pe scurt fiecăruia, despre ce era mai necesar, şi deseori îi dezvăluiau cele mai ascunse cugete ale lor.

Toţi au gustat din dragostea lui părintească. Uneori ochii oamenilor cu inimă dură erau inundaţi de lacrimii Ceva asemănător s-a petrecut şi cu generalul în rezervă L., care vizitase mănăstirea din curiozitate. După ce a văzut clădirile, a vrut să plece fără să ia ceva şi pentru sufletul lui. L-a întâlnit însă întâmplător pe moşierul Alexie Neofitovici Prokudin. Acesta i-a propus să-1 viziteze împreună pe Sfânt. La început, generalul a refuzat cu îngâmfare, mai târziu însă a cedat stăruinţelor aceluia. Îndată ce au intrat în chilie, stareţul s-a apropiat de general şi i-a pus metanie. Această faptă smerită i-a tăiat mândria generalului. A rămas cu zăvorâtul, împodobit cu decoraţiile lui, şi au discutat jumătate de oră. Prokudin şi-a dat seama că nu-şi avea locul acolo şi a ieşit în sală. Peste puţin, dinăuntru s-au auzit plânsete.

Generalul plângea ca un copil mic!

Când s-a deschis uşa, Sfântul a ieşit ţinându-l de mână pe general, care continua să plângă ascunzându-şi faţa în palme. Decoraţiile şi chipiul le-a uitat în chilie.

Tradiţia spune că pe când discutau, decoraţiile i-au căzut de pe piept. Sfântul le-a adunat şi le-a pus în chipiu. „Asta s-a întâmplat, i-a zis, pentru că le-ai luat fără să le meriţi

„Am umblat prin toată Europa, spunea mai târziu generalul. Am cunoscut oameni mulţi şi diferiţi, dar asemenea smerenie n-am văzut nicăieri. Niciodată, de asemenea, nu mi-ani închipuit că stareţul ar avea o aşa inainte-vedere încât să-mi vădească cele mai ascunse unghere ale vieţii mele!” Când Sfântul vedea oameni binevoitori, se străduia să-i întărească pe calea virtuţii în orice chip şi cu toate puterile sale.

Dar şi cu cei care nu-l iubeau era liniştit, se purta cu smerenie şi dragoste. Niciodată nu s-a mândrit, niciodată n-a spus că a reuşit ceva cu de la sine putere.

Totdeauna îl binecuvânta pe Dumnezeu şi zicea: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă” (Psalmi 113, 9). Când credincioşii erau cu luare aminte şi puneau în practică poveţele sale, nu se entuziasma, ca şi când n-ar fi avut nici 0 contribuţie la asta.

Noi, zicea, trebuie să îndepărtăm din lăuntrul nostru orice bucurie pământească,

după cuvântul lui Dumnezeu: „Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10, 20).

vinieta

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s