Despre viața lucrătoare și cea contemplativă

„De vreme ce omul este alcătuit din suflet şi din trup se cuvine ca şi calea vieţii luiparinti duhovniceşti să cuprindă în sine două feluri sau chipuri de a fi: un fel trupesc şi altul duhovnicesc, adică lucrare şi contemplaţie.

Calea vieţii lucrătoare (active) o formează postul, înfrânarea, privegherea, plecarea genunchilor, rugăciunea şi celelalte osteneli trupeşti, care alcătuiesc împreună calea cea strâmtă şi cu scârbe ce duce, după cuvântul Domnului, la viaţa cea veşnică (Matei 7, 14).

Iar calea vieţii contemplative se cuprinde întru înălţarea minţii către Domnul, în paza inimii, rugăciunea minţii şi contemplarea (vederea) lucrurilor duhovniceşti cu ajutorul unor asemenea exerciţii (arătate mai sus la viaţa activă).

Tot cel ce doreşte să parcurgă calea vieţii duhovniceşti trebuie să înceapă de la viaţa activă, lucrătoare. Viaţa lucrătoare ne ajută la curăţirea de patimile păcătoase şi se ridică la treapta desăvârşirii celei active, iar prin aceasta ni se croieşte drum către viaţa contemplativă. Fiindcă numai cei ce s-au curăţit de patimi şi au ajuns la nepătimire (apatheid) pot să se apropie de această vieţuire mai înaltă, cum se poate vedea din cuvintele Scripturii: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Ca şi spusele Sfântului Grigorie Teologul: «De contemplaţie (vedere duhovnicească) pot să se apropie rară primejdie numai cei mai desăvârşiţi». Către viaţa contemplativă trebuie să ne apropiem cu frică şi cu cutremur, cu frângere de inimă şi cu smerenie, cu multă cercetare a Sfintelor Scripturi, şi de se va putea, cu povăţuirea înţeleaptă a unui duhovnic încercat şi nu cu îndrăzneală şi de capul nostru. Fiindcă cel îndrăzneţ şi aventuros, după cuvintele Sfântului Grigorie Sinaitul: «Umblând să capete mai mult sieşi faimă cu îngâmfare se sileşte întru aceasta ca să devină copt (desăvârşit) mai înainte de vreme». Şi iarăşi:

«Dacă socoate cineva cu închipuirea să ajungă cele înalte, ceea ce este o dorinţă deşartă şi satanică, lucru pentru care nu poate dobândi adevărul, pe unul ca acesta numai bine îl prinde diavolul în mrejele sale ca pe un rob al său».

Iar dacă nu se va putea găsi un povăţuitor care să fie în stare a ne conduce în viaţa contemplativă, atunci trebuie să ne conducem după Sfintele Scripturi şi povăţuirile rămase de la bărbaţii cei de Dumnezeu înţelepţiţi deoarece însuşi Domnul ne porunceşte zicând:„Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică”. (loan 5, 39). De asemeni se cuvine a ne osteni a citi scrierile Sfinţilor Părinţi şi să ne străduim pe cât ne va fi cu putinţă a îndeplini ceea ce învaţă ele şi în felul acesta, puţin câte puţin, de la viaţa cea lucrătoare, cu darul lui Dumnezeu, ne vom înălţa şi către desăvârşirea celei contemplative. Fiindcă, după cuvintele Sfântului Grigorie Teologul (Cuvânt la Sfintele Paşti), cel mai bun lucru este când noi, fiecare prin sine însuşi, ajungem la desăvârşire şi ne aducem pe noi înşine lui Dumnezeu care ne cheamă, jertfă vie, sfântă şi totdeauna şi întru toate sfinţită (binecuvântată). Nu trebuie însă părăsită nici viaţa lucrătoare, chiar atunci când omul ar dobândi într-însa o mare maturitate (desăvârşire) şi ar fi ajuns de acum la cea contemplativă, deoarece ea lucrează împreună cu aceasta şi o ajută. Parcurgând calea lăuntrică a vieţii contemplative, nu trebuie să o slăbim şi să o lăsăm, fiindcă lumea, lipindu-se de cele simţuale din afară, ne loveşte cu împotrivirea părerilor ei chiar în inima lucrului nostru duhovnicesc şi se străduieşte în toate chipurile să ne abată de la parcurgerea căii lăuntrice, punându-ne tot felul de piedici. Fiindcă, după părerea învăţătorilor Bisericii (ex. Fericitul Teodorei, în Comentariu la Cântarea Cântărilor), contemplarea lucrurilor duhovniceşti trebuie căutată şi primită înaintea cunoştinţei lucrurilor simţite (sensibile) şi de aceea nici o împotrivire din afară nu trebuie să ne abată de la străbaterea acestei căi, întemeindu-ne în acest caz pe cuvântul Scripturii: „De frica lor nu ne vom teme, nici nu ne vom tulbura, căci cu noi este Dumnezeu, pe Domnul Dumnezeu nostru pe Acesta vom sfinţi (adică întru pomenirea cea din inimă a dumnezeiescului său nume şi întru îndeplinirea voii Sale) şi numai El va fi nouă frică ” (Isaia 8, 12-13).

vinieta

Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s