Cap. VII – Mănăstirea Diveevo (partea a II-a)

Chinovia morii

În anul 1825 au început să-1 viziteze pe Sfânt, pentru a primi binecuvântarea sa, mai întâi sf serafimmăicuţele şi apoi egumena Xenia. îl vizita de asemenea şi părintele Vasile, preot la Diveevo, pe care stareţul îl preţuia şi îl respecta.

– Vă rog, batiuşka, să nu părăsiţi mănăstirea de măicuţe, i-a zis odată Sfântului părintele Vasile.

– Cum aş putea s-o părăsesc, de vreme ce egumena Alexandra Simeonovna m-a rugat pe mine, sărmanul Serafim, să-i port de grijă?

A fost o femeie mare şi sfântă. Ascultarea ei, mai presus de orice mărturie. Lacrimile sale neîntrerupte, rugăciunea curată cu desăvârşire, dragostea ei pentru toţi nepărtinitoare. Hainele sale foarte simple şi cârpite în zeci de locuri. Pe mijloc purta un brâu prins cu cataramă. Era însă foarte respectată, încât o preţuiau şi doamnele din înalta societate. Cum să fiu deci nepăsător la cererea ei?

Am rămas acum singurul din părinţii cărora le-a încredinţat călăuzirea mănăstirii sale. Îţi cer însă, părinte, la rândul meu, ca nici tu să n-o laşi, atâta cât depinde de tine. Ăn anul acela, Sfântul a intervenit hotărâtor în viaţa mănăstirii. A împărţit-o în două. Luase permisiunea, după cum spunea, de la Domnul şi de la Maica Lui. Motivele erau următoarele: numărul măicuţelor se mărise, dar spaţiu pentru extindere nu exista. Al doilea motiv era de tipic. Urmau tipicul mănăstirii Sarov. însă Sfântul vedea că e greu să fie pus în practică de femei. I-a cerut atunci egumenei să-1 schimbe, dar aceea a refuzat. Cât despre al treilea motiv, Sfântul nu era de acord să trăiască în aceeaşi mănăstire femei care înainte fuseseră căsătorite împreună cu fecioarele. O femeie care a petrecut fericită câţiva ani de viaţă lumească în căsnicie poate că va vorbi despre asta fecioarelor, şi le va tulbura pacea atât de necesară pentru ţinerea făgăduinţelor monahale. Iarăşi o alta, care a avut poate o căsnicie amară, va vorbi despre greutăţile ei şi va arunca o umbră neagră asupra tainei căsătoriei, instituită de însuşi Dumnezeu. Apoi femeia care a urmat viaţa casnică deseori dobândeşte asemenea neclintire în caracterul ei, încât e greu să se schimbe mai târziu. Această neclintire e posibil să se transmită şi fecioarelor, prin influenţă reciprocă, aşa încât să refuze tăierea voii proprii.

– În chinovie, zicea Sfântul, e mai uşor să te ocupi de şapte fecioare decât de o singură văduvă.

Aşadar, din aceste motive, voia să despartă fecioarele de văduve, cu toate că autoritatea şi călăuzirea urma să rămână aceleaşi în ambele părţi. Ca model avea mănăstirea Maicii Domnului din Suzdal, din secolul al Xll-lea, unde fecioarele locuiau separat de văduve şi le era interzis să discute unele cu altele. „Nicăieri nu exista, în întreaga Rusie, menţionează biograful Sfintei Eufrosina, mănăstire cu reguli ca cele ale mănăstirii Suzdal. Regulile acestea le odihnea pe măicuţe de trudă. Iarăşi, n-ai fi putut să găseşti măicuţe cu asemenea spor în lucrare şi la rugăciune. Alcătuiau model de cumpătare pentru toate cele care voiau să se închinovieze.” Sfântul Serafim a lăsat vechea mănăstire din Diveevo în forma de la început şi s-a rugat fierbinte la Domnul şi la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să-i arate un loc mai spaţios pentru a zidi noua mănăstire, împărăteasa cerească i-a ascultat rugăciunea şi i-a arătat o suprafaţă de o sută de braţe (1 braţ = 1,83 m), lângă vechea mănăstire. În vremea aceea, Mihail Madurov, vindecat de boala sa şi întărit în credinţă, a mers pentru a doua oară la Sarov. Sfântul 1-a binecuvântat, 1-a povăţuit şi, în ceasul când se pregătea să plece, i-a dat un ţăruş cioplit de stejar.

– Mergând spre casa ta, i-a zis, opreşte-te la Diveevo. Apropie-te de biserica Maicii Domnului din Kazan şi opreşte-te în dreptul ferestrei mijlocii a Sfântului Altar. Aruncă-ţi o privire la răsărit şi vei găsi hotarul: păşeşte într-acolo, până la livada care se află la capătul lui. înaintează în livadă şi înfige acest ţăruş în centrul ei. Anul următor, Madurov a venit din nou la Sarov. Sfântul i-a dat patru ţăruşi să-i pună în aceeaşi livadă, aşa încât vechiul ţăruş să se afle în centru. Mihail a făcut ce i-a cerut, fără să-şi poată explica acest lucru. Mai târziu însă a devenit evident faptul că Sfântul, cu puţin înainte de a se implica definitiv în întreţinerea mănăstirii de maici, se gândea să construiască o moară, şi acolo în jur să instaleze noua mănăstire. Spaţiul însemnat de Sfânt aparţinea moştenitorilor lui Batasev. Prin iconomie dumnezeiască, una dintre moştenitoare, Vera Andreevna Posdikov, s-a dus în perioada aceea la Sarov pentru a-1 vedea pe Sfânt. Stareţul i-a cerut pământul şi ea i 1-a dat cu bunăvoinţă, promiţând că atunci când se va face împărţirea moştenirii va lua acest pământ. Pe 9 decembrie 1825, praznicul zămislirii Sfintei Fecioare, după ce s-a rugat cu măicuţele Paraschiva şi Maria în pustia îndepărtată, cum am spus, a hotărât să se apuce de lucru. Până la sfârşitul acelui an şi aproape în tot anul viitor a pregătit singur stâlpi şi lemne pentru moară. Voia să construiască pentru noua mănăstire o moară ca cea a mănăstirii Alexeev. Egumenul Nifon i-a îngăduit să folosească lemne din pădurea Sarovului. La pregătirea lemnelor l-au ajutat  măicuţele din Diveevo. Sfântul făcuse sobă în chilia lui, în pustia îndepărtată, pentru a se încălzi şi odihni după truda zilei. La 9 decembrie 1826, la un an după începerea lucrării, caii de la Sarov au transportat pentru prima dată stâlpi şi grinzi în spaţiul unde urma să se construiască noua mănăstire. Mai târziu au luat şi măicuţele binecuvântare şi au început să aducă lemne cu carul de la Sarov, pentru construirea morii. A.N. Prokudin, cel mai apropiat moşier, care nutrea încredere şi respect pentru Sfânt, a găsit un maistru şi doisprezece tâmplari şi astfel moara a fost ridicată curând. Au început în primăvara anului 1827, şi pe 7 iulie, ajunul praznicului Maicii Domnului din Kazan, moara a început să funcţioneze. Lucrarea aceasta se făcea într-o regiune care tipic nu fusese încă luată de la proprietari.

De aceea, stareţul îi încuraja pe muncitori, spunându-le că însăşi împărăteasa Cerurilor îi cedase mănăstirii acest teren.

Câţiva supraveghetori trimişi de Batasev se certau cu muncitorii şi îi deranjau. Aceştia din urmă însă răbdau ispita şi îşi continuau lucrarea, supunându-se Sfântului.

vinieta

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s