Cap. VII – Mănăstirea Diveevo (partea a VII-a)

Noul canon monahalobste

Monahiile care veniseră în obşte urmau o viaţă severă, cu trudă trupească şi nevoinţă duhovnicească. La treburile care erau mai presus de puterile femeieşti ajuta un muncitor în vârstă. În mănăstirea veche, canonul monahal se făcea după tipicul din Sarov. Însă la obştea nouă părintele Serafim a dat canonul său zilnic, având următoarea orânduială:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Împărate ceresc… Sfinte Dumnezeule… (de trei ori).

Slavă Tatălui… şi acum…

Preasfântă Treime… Doamne miluieşte (de trei ori).

Slavă… şi acum…

Tatăl nostru. Doamne miluieşte (de 12 ori).

Slavă… şi acum…

Veniţi să ne închinăm… (de trei ori).

Miluieşte-mă, Dumnezeule… Cred într-Unul Dumnezeu…

Urmează doisprezece psalmi aleşi, începând cu

„Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea”…

În perioada Postului Mare a stabilit să se citească Sfântul Efrem Sirul. In Săptămâna Mare a stabilit să se studieze Patimile lui Hristos, din diferite cărţi. După cele de mai sus urmează rugăciunea

„Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi”,

cu o sută de metanii până la pământ, şi

„Stăpâna mea, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi, păcătoşii”,

cu alte o sută de metanii.

Apoi

„Cuvine-se cu adevărat…”, Tatăl nostru (de trei ori).

Fecioară Născătoare de Dumnezeu (de trei ori).

Cred într-Unui Dumnezeu… Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa (de zece ori).

Doamne iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa (de zece ori).

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii.

Douăsprezece metanii cu rugăciunea

„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi”.

De asemenea, douăsprezece metanii cu rugăciunea

„Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi, păcătoşii”.

Apoi a stabilit să se roage pentru sănătatea  şi odihna binefăcătorilor mănăstirii şi a tuturor creştinilor ortodocşi.

Monahiile din Diveevo făceau ascultare la toate poruncile lui. Fără binecuvântarea sa nu începeau nimic. Şi dacă vreuna trebuia să lipsească din mănăstire pentru o perioadă, înainte de ieşire şi după venirea ei se ducea la Sfânt ca să primească binecuvântare.

abc

Măicuţa Eudoxia

Măicuţa Eudoxia avea o soră căsătorită în satul Alamasov. Odată, aceasta din urmă s-a îmbolnăvit şi i-a cerut măicuţei s-o viziteze. Atunci Eudoxia s-a dus să-i ceară binecuvântare egumenei Xenia, dar aceea a trimis-o la Sfânt.

Măicuţa s-a pornit, dar îi era teamă ca nu cumva stareţul să nu-i dea binecuvântare. De aceea s-a hotărât să meargă direct la sora ei. Şi ca să-şi liniştească puţin conştiinţa care o chinuia, a căzut la pământ, i-a sărutat cu mintea mâinile şi picioarele stareţului şi s-a închinat la crucea lui de bronz. Şi-a închipuit atunci că i-a dat binecuvântarea lui, precum şi câţiva pesmeţi pentru drum şi a plecat liniştită spre sora ei.

A rămas lângă ea o perioadă îndelungată. Când bolnava şi-a revenit îndeajuns, măicuţa Eudoxia s-a întors la mănăstire. Era însă tulburată, pentru că plecase fără binecuvântare. Îndată ce a trecut de poarta mănăstirii, s-a întâlnit cu sora Ecaterina Egorovna, care i-a spus următoarele:

– În timpul cât ai lipsit tu, am mers de două ori la stareţ. De fiecare dată mi-a vorbit de tine. Prima oară mi-a zis:

„Înaintea ta a fost aici Eudoxia. A cerut să meargă în satul Alamasov, la sora ei bolnavă. Mi-a pus metanie până la pământ, mi-a sărutat mâinile şi picioarele şi s-a închinat la crucea mea de bronz. I-am dat binecuvântarea, precum şi câţiva pesmeţi pentru drum”.

A doua oară m-a întrebat: „Ce se întâmplă cu Eudoxia? S-a întors de la Alamasov? A venit la mine în ziua cutare, la ora cutare, şi i-am dat binecuvântare să meargă”. Aşa mi-a spus stareţul, repetând ceea ce-mi zisese şi prima dată. La auzirea acestor cuvinte, măicuţa Eudoxia a început să plângă, atât din sentimentul său de vină, precum şi pentru bunăvoinţa pe care i-a arătat-o Sfântul prin harisma înainte-vederii lui.

vinieta

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s