Cap. VII – Mănăstirea Diveevo (partea a VIII-a)

Biserica de piatrămaici

Până în anul 1829, măicuţele care stăteau la moară mergeau la Sfânta Liturghie în biserica Maicii Domnului din Kazan, pe care o zidise egumena Alexandra. Însă creşterea numărului măicuţelor, pe de o parte, şi, pe de altă parte, spaţiul mic din biserica Maicii Domnului au făcut necesară construirea unei noi biserici. Astfel, din anul 1827 începuseră cu binecuvântarea Sfântului să adune materiale pentru zidirea unei biserici a lor. Ctitorii noii biserici au fost Mihail Vasilievici Madurov şi sora lui, măicuţa Elena Vasilievna, care fusese numită cârmuitoarea noii obşti. Cum am spus şi mai sus, Sfântul îl vindecase pe Madurov de o boală incurabilă. Şi acela, în semn de recunoştinţă, a pus la dispoziţie toată averea lui pentru a construi biserica mănăstirii. Cu binecuvântarea episcopului Nijegorodului, Atanasie, au început lucrările în anul 1828, în baza noului plan aprobat de autoritatea de stat competentă. În anul următor, biserica a fost terminată. Era din piatră şi avea două nivele.

La 6 august 1829 a fost sfinţit altarul bisericii de sus, afierosită Naşterii lui Hristos, iar pe 8 septembrie 1830 altarul bisericii de jos, purtând hramul Naşterii Maicii Domnului.

În biserica aceasta se săvârşeşte în fiecare zi utrenia şi se citeşte Psaltirea pe toată durata zilei şi nopţii, în faţa icoanei Domnului arde o lumânare nestinsă, iar în faţa icoanei Naşterii Maicii Domnului a fost aprinsă o candelă neadormită, după porunca Sfântului.

Clopotele bisericii au fost cumpărate de Sfânt cu banii lui de pe piaţa din Nijegorod, iar sfintele vase din Moscova. Câteva lucruri trebuincioase le-a trimis chiar el Xeniei Vasilievna, iar pe altele le-a oferit prinţesa Goliţin din Moscova, înainte de a se face târnosirea. Unele podoabe, necesare pentru sfintele veşminte, le-a trimis Sfântul la mănăstire prin părintele Vasile Sadovski. La urmă s-a îngrijit să trimită şi câteva icoane, ca cea a Maicii Domnului din Kazan, a Sfântului Serghie de Radonej, ale Sfinţilor Chirii şi Maria, precum şi un frumos triptic argintat, cu Domnul, Maica Domnului, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi câţiva alţi Sfinţi. Toate aceste icoane se păstrează la mănăstire.

abc

Tipicul obștii

După târnosirea bisericii Naşterii lui Hristos, Sfântul a cerut să liturghisească zilnic şi pe rând, timp de şase săptămâni, părinţii de enorie Vasile Sadovski şi Ioan Dertev. Psalţi de afară n-au chemat. După tipicul monahal, la cor psalmodiau măicuţele însele. La început psalmodiau de încercare. Mai târziu părintele Vasile le-a învăţat psalmodia pe un singur glas. În fine, părinţii din Sarov Nazarie şi Corneliu le-au învăţat să cânte pe mai multe glasuri, ca în obştea din Sarov. Din textele muzicale psalmodiau Paraclisul Maicii Domnului. La Sfântul Altar slujea evlavioasa ctitoră a bisericii, Elena Vasilievna Madurov, ucenica sa Xenia Vasilievna, precum şi Paraschiva Ivanovna. Sfântul Serafim a stabilit următoarele reguli pentru noua mănăstire:

  1. În bisericile Naşterii lui Hristos şi a Naşterii Maicii Domnului să se liturghisească neapărat în toate duminicile şi în cele douăsprezece sărbători împărăteşti. În celelalte zile să se liturghisească în funcţie de nevoie, de dorinţa donatorilor şi în cazurile pomenirii măicuţelor.
  2. În fiecare duminică înainte de Sfânta Liturghie să se psalmodieze neapărat Paraclisul Maicii Domnului. „În felul acesta, a explicat Sfântul, nu veţi avea nici un necaz. Dacă însă veţi nesocoti Paraclisul, atunci chiar de n-o să vi se-ntâmple vreo nenorocire, iarăşi nefericite veţi fi.
  3. Să se citească Psaltirea pe durata întregii zile şi nopţi, de către douăsprezece măicuţe, care vor fi schimbate la fiecare două ore şi o vor citi cu glas tare ( ci, cum s-a spus, însuşi îngerii se bucură auzind lectura Psaltirii. Lectura aceasta să continue tot anul fără întrerupere, în afară de Paşti. Pe durata citirii să se facă pomenire pentru sănătatea casei regale şi a binefăcătorilor, precum şi pentru odihna împăraţilor şi a binefăcătorilor ortodocşi).
  4. Toate monahiile trebuie neapărat să se pregătească, să se spovedească şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine în cele patru posturi ale anului şi în cele douăsprezece sărbători mari.
  5. La cor să psalmodieze şi să citească monahiile.
  6. În mănăstire să se păstreze un loc păzit pentru vase, unde vor fi adunate toate vasele de cult. Biserica să fie îngrijită de măicuţe evlavioase alese.
  7. La icoana Domnului să ardă lumânare nestinsă, iar la cea a Maicii Domnului candelă neadormită.

În ce priveşte lucrul, în afară de preocuparea de la moară, Sfântul le dăduse rucodelii uşoare. Să facă schiţe, broderii în aur şi altele asemenea, care cer concentrarea minţii, nu le-a îngăduit. Această poruncă a lui se baza pe canoanele Sfântului Vasile cel Mare. Ele spun că

în mănăstiri monahii trebuie să se ocupe numai cu lucruri care satisfac nevoile monastice.

La fiecare lucrare, Sfântul povăţuia să se ţină cu tărie următorul canon:

„Lucrarea să se facă cu mâinile, iar buzele să spună rugăciunea”.

Egumena şi măicuţele păzeau cu sfinţenie toate regulile şi poruncile Sfântului. Fiecare abatere avea urmări neplăcute pentru mănăstire.

În legătură cu candela neadormită care trebuia să ardă în faţa icoanei Maicii Domnului, spusese că, dacă va fi ţinută întocmai, nu va lipsi niciodată uleiul pentru trebuinţa aceasta şi mănăstirea nu va cunoaşte necazul.

Într-adevăr, atâta timp cât porunca aceasta era ţinută, înger de pace păzea mănăstirea. Sfântul dăduse o importanţă deosebită poruncii acesteia, o pusese ca pe o condiţie. Odată însă candela s-a stins şi Xenia Vasilievna nu avea ulei ca s-o umple şi nici nu putea găsi nicăieri. Şi-a adus atunci aminte de porunca Sfântului şi cu părere de rău s-a gândit: „Dacă cele spuse de stareţ despre candelă nu s-au adeverit, de vreme ce nici ulei şi nici bani nu există, poate că nu se vor adeveri nici celelalte profeţii ale lui, în împlinirea cărora credeam nezdruncinat”. Mulţime de gânduri o chinuiau pe măicuţă, iar încrederea ei în înauite-vederea Sfântului începuse să se clatine. Şi-a pus faţa în mâini şi s-a depărtat la câţiva paşi de icoană. Deodată auzi un foşnet uşor.

Îşi ridică ochii şi văzu candela aprinsă. Se apropie şi văzu vasul plin cu ulei, iar nouă monede mici pluteau la suprafaţă.

Atunci a închis neliniştită uşa bisericii şi s-a dus să anunţe minunea superioarei sale, Elena Vasilievna. Pe drum a ajuns-o o măicuţă, însoţită de un sătean.

– Dumneavoastră vă îngrijiţi de biserică aici? a întrebat-o săteanul.

– Desigur, ce doriţi?

– Iată, vă aduc trei sute de ruble pentru uleiul de la candela care v-a dat poruncă Sfântul să rămână neadormită.

Şi împreună cu banii a dat şi numele adormiţilor părinţilor săi. Măicuţei i-a fost ruşine de necredinţa ei. Toate îndoielile sale s-au spulberat.

Mai târziu, când la Diveevo a fost zidită o biserică nouă de lemn, biserica Sfântului Serafim s-a închis, Psaltirea a încetat, candela neadormită şi lumânarea s-au stins. Atunci mănăstirea a suferit multe nenorociri. Monahiile le-a atribuit pe seama nerespectării tipicului Sfântului.

Această călcare a tipicului s-a datorat unei persoane străine, care s-a amestecat în administrarea mănăstirii. Acum însă, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Sfântului, candela neadormită şi lumânarea continuă să ardă în faţa icoanelor.

vinieta

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s