Când rugăciunea cedează locul Sfântului Duh

Gândește-te, bucuria mea, că este o mare fericire să poți vorbi cu ticălosul Serafim, fiind maicaconvins că el nu este lipsit de har. Ce-am spune atunci de o întâlnire cu Însuși Dumnezeu, sursa veșnică a darurilor cerești și pământești? Prin rugăciune vom deveni demni de a ne înâlni cu El, Dătătorul nostru de viață și Mântuitorul nostru. Dar nu trebuie să ne rugăm decât până în momentul în care Sfântul Duh coboară asupra noastră și ne dăruiește, într-o măsură cunoscută numai de El, harul cel ceresc. Când suntem cercetați de El, trebuie să ne oprim din rugăciune.

Într-adevăr, la ce bun să-L implori zicând: „Vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește de toată spurcăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”, când El deja a venit, ca răspuns la umilitele, însetatele noastre chemări, doritoare de cercetarea Sa?

Vă voi da un exemplu în acest sens. Să presupunem că m-ați invitat la dumneavoastră și că eu am venit cu gândul de a discuta împreună, dar că, dumneavoastră, cu toate că am sosit, nu încetați a repeta: „Veniți la mine!”. Cu siguranță că mi-aș zice: „Ce-i cu el? E nebun! Am venit la el și continuă să mă cheme”. Același lucru se întâmplă și cu Duhul Sfânt. Pentru aceea s-a spus: „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu, înălța-Mă-voi pe pământ” (Ps. 45, 10). Ce înseamnă aceasta: Eu mă voi arăta în continuare fiecărui credincios și voi vorbi cu el așa cum am făcut cu Adam în Rai, cu Moise, cu Iov și cei asemenea lor.

Mulți cred că acest „opriți-vă” trebuie înțeles ca o smulgere din grijile lumești adică vorbind cu Dumnezeu în rugăciune trebuie să te depărtezi de tot ce-i pământesc. Sigur că e așa. Dar eu vă spun întru Domnul, căci pe lângă această depărtare de tot ce e lumesc,este necesar ca în timpul rugăciunii, când Domnul Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, ne cercetează și Se sălășluiește întru noi după bunătatea Sa, să ne depărtăm de rugăciune și să încetăm de a mai ne ruga.

Sufletul în rugaciune vorbește și rostește cuvinte. Dar la coborârea Sfântului Duh este bine  să fii absolut tăcut, pentru a putea înțelege clar descoperirile vietii veșnice pe care binevoiește să ți le aducă. Sufletul și duhul trebuie să fie în stare de umilință perfectă, iar trupul în stare de curățenie. Așa s-au petrecut lucrurile și pe Muntele Horeb, cand Moise a poruncit evreilor să se înfrâneze de la femei trei zile, când S-a pogorat Dumnezeu pe Sinai, căci Dumnezeul nostru este și foc mistuitor (Evrei 12, 29) și nimic necurat, fie trupesc, fie spiritual, nu poate intra în legatură cu El.

vinieta

Acest articol a fost publicat în Scopul vieții creștine și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s