Creație

Mulți,  de  exemplu,  interpretează cuvintele  Scripturii:  ,,Luând Domnul Dumnezeu adam_si_evațărână din pământ, a făcut om și a suflat în fața lui suflare de viață   și  s-a făcut  omul ființă  vie” (Facerea 2, 7), ca și cum ar vrea să spună că până atunci n-ar fi fost Adam, nici suflet, nici duh omenesc, ci doar carnea creată din țărâna pămâtului. Această interpretare nu-i corectă, căci Domnul Dumnezeu l-a creat pe Adam din țărână în starea de care vorbește Apostolul Pavel când afirmă: ,,Și duhul vostru și sufletul și trupul să se păzească în întregime, fără de prihană, întru venirea Domnului  nostru Iisus Hristos” (I Tesaloniceni 5, 23). Toate aceste trei părți ale ființei noastre au fost create din țărâna pământului. Adam n-a fost creat mort, ci o ființă animală vie, asemanatoare celorlalte creaturi trăitoare pe pământ și însuflețite de Dumnezeu.

Dar iată ce este important. Dacă Dumnezeu n-ar fi suflat apoi în fața lui Adam această suflare de viață, adică harul Sfântului Duh, Care purcede de la Tatăl și se odihnește peste Fiul și prin El este trimis în lume, cu toate că era superior celorlalte creaturi, ar fi rămas lipsit de Duhul îndumnezeitor și ar fi fost asemănător tuturor creaturilor, având trup, suflet și duh conform cu specia lor, dar lipsite în interior de Duhul Sfânt, Care aparține lui Dumne­zeu. Din momentul în care Dumnezeu i-a dat suflare de viață, Adam a devenit, după cum spune Moise, ,,un suflet viu”, adică întru toate asemănător lui Dumnezeu, vesnic și nemuritor. Adam a fost creat nestricăcios. Nimic n-avea putere asupra lui. Apa nu-l putea îneca, focul nu-l putea arde, pământul nu-1 putea inghiti, aerul nu-1 putea vătăma. Toate îi erau supuse ca unui ales al lui Dumnezeu, ca unui stăpân și împărat al creaturilor. El era însăși perfecțiunea, coroana creaturilor și amiral ca atare. Suflarea de viață pe care Adam a primit-o de la Dumnezeu s-a umplut de înțelepciune așa cum n-a mai fost nici un om pe pământ și probabil nici n-o să mai fie. Când Dumnezeu i-a poruncit să dea nume creaturilor, le-a numit după calitățile și proprietățile pe care le dăduse Creatorul. Acest dar al harului divin, supranatural, provenind din suflarea de viață ce o primise, îi permitea lui Adam să vadă pe Dumnezeu plimbându-se prin rai și să-I înțeleagă cuvintele, apoi graiurile îngerilor, ale tuturor creaturi­lor, ale păsărilor, ale târâtoarelor, care nouă celor păcătoși ne sunt neînțelese, iar pentru el erau clare.

Aceeași înțelepciune, aceeași forță ți aceeași putere, aceleași calități bune și sfinte le-a primit și Eva la crearea sa, nu din țărâna pământului, ci din coasta lui Adam, în raiul așezat în mijlocul pământului.

Acest articol a fost publicat în Scopul vieții creștine și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s