Cap. IX – Călăuza duhovnicească (partea a VII-a)

Învăţături către cei din lume (II)cruce

Odată l-au vizitat patru raskolonici¹ din satul Pavlov, regiunea Gorbaciov. Voiau să-l întrebe dacă e corect să facă semnul crucii cu două degete. Erau gata să primească părerea lui, dacă va fi însoţită de vreo minune sau semn. Îndată ce au trecut pragul chiliei şi înainte de a rosti vreun cuvânt, Sfântul s-a apropiat de primul din ei, i-a luat mâna dreaptă, i-a unit cele trei degete după rânduiala Bisericii Ortodoxe şi după ce i-a făcut cruce i-a spus:

– Iată cum se face semnul crucii! Aşa să vă rugaţi şi să spuneţi şi altora. Semnul crucii a fost stabilit în felul acesta de către Sfinţii Apostoli. Dacă se face cu două degete, vine în contradicţie cu sfintele canoane. Vă rog şi mă voi ruga pentru ca să veniţi în Biserica Ortodoxă.

Aceasta are toată puterea şi slava lui Dumnezeu. Este călăuzită de Sfântul Duh ca o corabie cu cârmă statornică şi multe pânze. Pricepuţii ei cârmuitori sunt dascălii bisericeşti, iar arhiereii sunt urmaşii Apostolilor. Biserica voastră se aseamănă cu o barcă fară cârmă şi vâsle. Este legată cu sfori de corabia Bisericii noastre, pluteşte în spatele ei şi este clătinată de valuri. Sigur s-ar fi scufundat dacă n-ar fi fost legată de corabie.

abc

Altă dată a venit un vechi credincios şi l-a întrebat:

– Spune-mi, stareţul lui Dumnezeu, care credinţă este mai bună? Cea pe care o are astăzi Biserica sau cea veche?

– Lasă prostiile! a răspuns Sfântul.

Viaţa noastră este marea, Sfânta Biserică Ortodoxă corabia, iar cârmaci este însuşi Hristos. Deşi avem un asemenea cârmaci, credincioşii, datorită păcatelor şi neputinţelor lor, plutesc cu mult efort pe marea vieţii şi nu se salvează toţi de la înec. Aşadar cum te vei salva tu cu o bărcuţă? Pe ce sprijini nădejdea izbăvirii tale de vreme ce nu ai cârmaci?

¹ Raskolnicii (raskol – schismă) sau cei de credinţă veche sunt cei care în secolele XVII-XVIII s-au despărţit de Biserica Ortodoxă, deoarece Sfântul Sinod, la iniţiativa patriarhului Moscovei Nicon, a făcut unele modificări în cărţile de cult.

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s