Chemări monahale
Sfântul, sprijinindu-le pe măicuţele împuţinate la suflet, a mărit totodată cu membri noi numărul noii obşti. La un an după construirea morii a început să trimită acolo multe fecioare, iar pe văduve le trimitea la mănăstirea veche. E.M.Z., chiar de pe vremea când soţul ei trăia şi lucra la uzinele Zolotust, i-a cerut Sfântului s-o primească la mănăstirea Diveevo, pentru a-şi mântui sufletul.
– Nu, doamnă, n-a sosit încă ceasul, a răspuns acela. Mai întâi vei trăi cu soţul tău. Când el va muri, vei oferi serviciile tale prin biserici timp de zece ani, pentru binele sufletului tău.
– Batiuşka, nu ştim cine va muri mai înainte, a stăruit ea.
– Peste trei ani, soţul tău va muri.
Într-adevăr, după trei ani a murit, lăsând în urma lui o mare datorie. Soţia sa a achitat-o. Apoi făcea diferite treburi la două biserici. I-a cerut atunci a doua oară Sfântului să se facă măicuţă.
– Nu, i-a răspuns acela, trebuie să trăieşti încă în lume.
– Sunt însă nevoită să trăiesc printre tineri.
– Domnul este milostiv, i-a răspuns Sfântul bătând-o uşor pe umăr. Tinerii te vor ispiti, dar tu nu vei păcătui nici măcar cu cugetul.
A rămas într-adevăr în serviciul bisericilor vreme de zece ani, a împlinit cu râvnă ascultarea ei şi, când s-a terminat termenul acesta, s-a dus la mănăstirea Diveevo.
Unele şi-au afierosit viaţa lor mănăstirii, din recunoştinţă pentru vindecarea pe care au primit-o de la Sfânt. În satul Poghimlov o fată orfană, K.B., în vârstă de unsprezece ani, în timpul nunţii fratelui ei a căzut pe neaşteptate şi inexplicabil la poarta curţii şi a rămas fară cunoştinţă. Unei vecine i s-a făcut milă de ea şi a luat-o acasă. Bolnava avea dureri interioare puternice, îşi pierduse vocea şi părea ca moartă. Crizele acestea au continuat des, vreme de doi ani. În ziua de Paşti au adus-o la părintele Serafim. Când stareţul i-a binecuvântat pe ceilalţi vizitatori, s-a apropiat şi de ea în mulţime. A luat-o de mână şi a dus-o în chilia lui. i-a atins capul cu mâinile, a uns-o cu ulei din candelă şi bolnava s-a vindecat. Mai târziu, când a împlinit şaptesprezece ani, a intrat în mănăstirea Diveevo.
Vreme de doi ani, E.N. nu-şi putea mişca liber nici mâinile, nici picioarele. În cele din urmă au condus-o la Sfânt pentru a o vindeca. În ceasul acela, stareţul secera împreună cu Paraschiva Ivanovna şi cu Irina Vasilievna. Îndată ce a văzut-o de departe pe bolnava care era transportată cu efort, i-a făcut semn să vină lângă el cât putea mai repede. Când aceea s-a apropiat, Sfântul, fără să spună vreun cuvânt, i-a dat o greblă şi i-a zis să strângă iarbă! Şi ea a simţit imediat putere în mâini şi în picioare şi a început să lucreze ca o femeie sănătoasă.
– De ce aceasta, atât de bolnavă, a venit să lucreze cu noi? se gândeau cu părere de rău măicuţele, nedându-şi seama de vindecarea ei.
Şi stareţul, care a priceput cugetul lor, a zis:
– Mai târziu o veţi lua cu voi la Diveevo. Va coase şi va ţese acolo.
Apoi i-a dat mâncare pentru truda ei şi a trimis-o acasă.
† Sfântul Serafim de Sarov 