Cap. IX – Călăuza duhovnicească (partea I)

Scandalizarea fraţilormonahi

Omul, cât trăieşte în viaţă, nu-şi găseşte liniştea din pricina diavolului. Sfântul Serafim, cu toate că ajunsese pe culmi duhovniceşti, n-a putut evita ispitele satanice. Mulţi nutreau faţă de el antipatie, deoarece îi primea pe toţi – şi bărbaţi, şi femei.

– Mult te mai tulbură bărbaţii şi femeile, şi tu-i primeşti pe toţi fără deosebire, i-a spus un frate.

– Sfântul Ilarion, a răspuns stareţul, datorită pelerinilor nu închidea uşa chiliei sale. Să presupunem că eu închid uşa chiliei mele. Pelerinii care au nevoie de mângâiere mă vor sili în numele lui Dumnezeu să le deschid. Şi întrucât nu vor primi răspuns, or să plece întristaţi. Şi atunci cum mă voi apăra în ceasul înfricoşătoarei Judecăţi?

Cineva mai îndrăzneţ a observat:

– Unii se smintesc de tine.

– Eu nu mă smintesc nici cu cei care au folos de la mine şi nici cu cei pe care îi sminteşte asta, a răspuns Sfântul.

Dar nici egumenul Nifon n-a rămas nepăsător în chestiunea asta. Odată s-a întâlnit cu Sfântul, care se întorcea din pustie în chilia sa. Sfântul a pus cu smerenie metanie egumenului şi după obişnuinţa preoţească l-a salutat cu sărutarea frăţească.

– Batiuşka, eşti fericit pentru nevoinţele tale duhovniceşti, a zis egumenul Nifon, care-l iubea şi-1 respecta pe Sfânt. Aş vrea să-ţi transmit cugetele fraţilor, care nu văd bine primirea fară discernământ a oricărui vizitator în chilia ta, chiar dacă acest lucru se face din motive duhovniceşti. Îndeosebi se smintesc pentru interesul osebit pe care-1l arăţi măicuţelor de la Diveevo.

Sfântul a pus din nou metanie egumenului şi a răspuns:

– Nu accepta cugete răuvoitoare şi nu primi de la fraţi oricare cuvânt despre aproapele. Tu eşti păstorul. De aceea nu îngădui nimănui să vorbească fară luare aminte şi să te tulbure şi pe tine şi pe oricine păşeşte liniştit pe drumul veşniciei. Cuvântul tău să se impună şi toiagul tău să fie pentru toţi înfricoşător ca un bici.

Ţăranul E.B. din Lihaţev lucra la Sarov. Odată, apropiindu-se de locaşul din pustie al Sfântului, l-a văzut cum stă şi vorbeşte cu o tânără necunoscută şi bine îmbrăcată, în vârstă cam de şaisprezece ani. Fără experienţă în cele duhovniceşti cum era, s-a gândit: „Ce poate discuta Sfântul cu dânsa? Ce învăţături se potrivesc cu vârsta ei?”.  Între timp ajunsese lângă ei, aşa încât Sfântul i-a arătat barba lui cea albă şi i-a zis:

– Sunt mort pentru toate. Aşadar la ce te gândeşti?

– Iartă-mă, batiuşka, a răspuns ţăranul căindu-se şi a îngenuncheat în faţa lui.

Sfântul l-a iertat, l-a binecuvântat şi i-a spus:

– Linişteşte-te şi nu te mai gândi la nimic rău.

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cap. IX – Călăuza duhovnicească (partea I)

  1. Pingback: CUM IMPREUNA-PATIMIM CU CEL BOLNAV?/ “Asa sunt si nu pot sa ma schimb”?/ OMUL LAUNTRIC si folosul durerilor si ispitelor/ PE SUB AMBALAJELE MUCEGAITE DIN NOI… (Recomandari duhovnicesti II) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s