Cap. IX – Călăuza duhovnicească (partea a II-a)

Poveţe către monahicalugari

Mulţi monahi şi monahii, precum şi egumenii mănăstirilor, mergeau să ceară sfat de la Sfânt. În legătură cu îndatoririle egumenului, povăţuia următoarele:

„Egumenul trebuie să fie desăvârşit în orice virtute şi să aibă simţurile antrenate prin asceză îndelungată pentru discernerea răului şi binelui. Egumenul trebuie să fie ucenic în Sfânta Scriptură. Este dator să studieze legea lui Dumnezeu zi şi noapte. Prin asemenea preocupări va putea dobândi harisma discernământului. Nevoitorul virtuţii poate avea cunoaşterea adevărată a binelui şi a răului doar atunci când trăieşte din viaţa aceasta judecata viitoare şi gustă fericirea ce va să fie. Acest lucru se săvârşeşte în sufletul nevoitorului în timpul vieţii acesteia în taină şi în chip duhovnicesc. Înainte ca omul să primească harisma distingerii binelui şi răului, nu este în stare să păstorească turma duhovnicească. Căci fără cunoaşterea binelui şi răului nu putem să pricepem lucrarea celui viclean. De aceea egumenul, ca păstor al oilor duhovniceşti, este dator să aibă această harismă, încât să poată da în fiecare împrejurare poveţe de folos. Deoarece, cum spune Petru  Damaschinul,

„Nimeni nu este potrivit să povăţuiască, fară doar acela care a primit de la Dumnezeu harisma discernământului şi acela care prin îndelungă asceză a dobândit minte înainte-văzătoare”.

Egumenul trebuie să fie înzestrat şi cu harisma străvederii, încât comparând lucrurile din trecut cu cele din prezent să poată să le prevadă pe cele viitoare şi să observe dinainte cursele vrăjmaşului. Pe egumen trebuie să-1 distingă iubirea pentru ucenici. Sfântul Ioan Scărarul spune:

„Adevăratul păstor se dovedeşte prin iubire; căci din iubire Păstorul S-a răstignit”.

Când egumenii îl întrebau cum să-i călăuzească pe monahii care le încredinţaseră sufletele lor, Sfântul răspundea:

„Fiecare egumen să devină şi să rămână pururea pentru ucenicii lui ca o mamă înţeleaptă. O mamă iubitoare de copii nu trăieşte pentru sine, ci ca să-i slujească pe copiii ei. Rabdă cu dragoste slăbiciunile lor, îi curăţă când se murdăresc, îi spală cu blândeţe şi răbdare, îi îmbracă cu haine curate şi albe şi le dă încălţăminte. îi încălzeşte, îi hrăneşte, îi îngrijeşte, îi mângâie. Se străduieşte să-i mulţumească în toate privinţele, încât să nu audă din partea lor nici cel mai mic reproş. Asemenea copii se dedică mamei lor. Aşa şi fiecare egumen este dator să trăiască nu pentru odihna lui, ci a ucenicilor săi. Trebuie să îndure slăbiciunile celor neputincioşi. Să rabde cu iubire bolile, păcatele. Să îndrepte cu smerenie greşelile celorlalţi şi să-i vindece cu leacul milosteniei pe câţi au căzut în vreo nelegiuire. Să-i cureţe uşor pe cei care s-au murdărit de vreo răutate şi să-i îndrepte cu canonul rugăciunii şi postului, aşa cum au stabilit Părinţii. Trebuie de asemenea  ca egumenul să-i îmbrace cu învăţătură şi să le dea prin pilda vieţii lui virtuoase. Este dator să vegheze neîncetat pentru monahii lui, pe orice cale să-i mângâie şi să-i înconjoare din toate părţile cu pace şi linişte, încât niciodată să nu se audă nici cel mai mic oftat sau reproş. Atunci şi ucenicii se vor îngriji cu râvnă să-1 odihnească şi să-1 delecteze pe egumenul lor”.

abc

În anul 1830 un ieromonah de la mănăstirea Sarov a fost numit egumen la eparhia din Kazan. Înainte de a pleca, a trecut pe la Sfânt ca să ia binecuvântarea lui. L-a găsit în pădure, lucrând la grădină. S-a apropiat de el în linişte, fără să spună nici un cuvânt. Stareţul, îndată ce l-a văzut de departe pe frate apropiindu-se de el, a început să psalmodieze troparul Sfintei Cruci: „Crucea, apărătoarea tuturor…”. Când a terminat, l-a întrebat pe vizitator:

– Unde te duci, frate?

– Mă cheamă la Kazan, a răspuns acela.

– Împreună cu tine, părinte, vine amăgirea. Nu merge în pustia Makarev.

– Nu mă cheamă în pustia Makarev, ci în pustia Raitho pentru a deveni egumen, l-a corectat monahul.

– Îţi spun, nu te duce în Makarev! a stăruit Sfântul.

Şi rămânând puţin pe gânduri, a adăugat:

– Vei sta puţin în afara Sarovului, dar vei veni iarăşi aproape de noi şi vom muri aici, în mântuitoarea pustie a Sarovului.

Apoi l-a binecuvântat pe frate şi l-a lăsat să plece. Acela, când a ajuns la Kazan, a aflat că fusese numit nu la Raitho, ci la Makarev. Şi-a adus atunci aminte de cuvintele Sfântului şi a refuzat această numire, aşa că l-au trimis ca econom la mănăstirea Ţivilski din Tihvin. 

Acest articol a fost publicat în ”Sfântul Serafim - un serafim printre oameni” și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s